Îmi port pustiu prin noapte pasul meu

Pe drumul cu pietriş lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Şi stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceaţă azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aştept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sunt toate!
Şi de la viaţă ce-aş mai aştepta?
Vreau numai linişte şi libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci şi totuşi pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Şi să se-nalţe răsuflând mereu.

Şi zi şi noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin şi clar
Şi să foşnească-ntr-una, veşnic verde,
Deasupra frunţii mele un stejar.

2 comentarii:

  1. Din amintirea anilor ce trec a mai ramas doar una,caci ochii care nu se vad se uita'n totdeauna. Dar eu nu vreau sa fie asa caci totul e firesc sunt doi ochi care nu se vad dar totusi se iubesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cine'i harnic si munceste, ori e prost ori nu gàndeste.

    RăspundețiȘtergere