Despre năravuri rele

Cu şchiopu-ntr-un loc şezi,
Te-nveţi să şchiopetezi.

Şi
Cineva cînd locuieşte
Cu măgarul cel trîndav,
Or păr din el să lipeşte,
Or că vreun alt narav.

Şi
Cu păcurarul cînd trăieşti
Trebuie să te mînjeşti.

Şi
Năravu-nrădăcinat
Nu poate fi vindecat.

Pentru că
Cine orce învaţă
Nu uită în viaţă.

Fiecare ştie că
Buba cap nu face
Pînă nu să coace.

Şi
Rana dacă să deschide,
Anevoie se închide.

Şi de multe ori
Din zgăibuliţa cea mică
Bubă mare să ardică.

Totdauna
Foc după foc, rău după rău.

Dar însă
Toate tot după neam merg,
La tulpina lor alerg.
Din rădăcina cea rea
Odrăsleşte smicea rea.

Mulţi zic:
Meserie are bună,
Însă ea nu schimbă firea,
Nici stîrpeşte nărăvirea.

Pentru că
Pomul lesne să-ndreptează,
De mic pîn’ să-ncovoiază.

Căci orce,
Cînd o dată să strîmbează,
Anevoie să-ndreptează.

Şi
Firile cînd să-ncurcă
Anevoie se descurcă.

De aceea
Dă-i, să nu se nărăvească,
Nu-l lăsa să se sfinţească.

Că,
Pămîntul pînă nu-l calcă,
Oale nu poate să-l facă.

Şi
Copilul nepedepsit
Rămîne neprocopsit.