iluzie


Cand luminile se sting,
de un inger te crezi pazit,
cazut in somn de noapte... profund,
parca cineva... ceva iti spune soptind.
Gandurile iti fac noptile prea lungi,
simti ca ai vrea undeva departe sa fugi,
dar de unde pleci, tot acolo ajungi.

Tic tac-ul ceasului, e inca amortit in ecou,
pe cand tu, inca mai visez la un erou,
iar a ta gingasie, parca-i trecuta,
pierduta, ca petala de catifea cazuta,
ce asteapta, ca printr-o minune sa fie gasita,
de cel ce are la viata sa o readuca,
de strainul, ce durerea-i frange, ce in palme o ridica.

Roua pe bujori, lacrimi pe obrajori,
de simple of-uri, tristeturi sau doruri,
atingerea-i usoara, atingerea-i profunda,
purtata de un suflu in lumea cruda.
La o ceasca de cafea te vad zambind,
e dimineatza draga mea... stiu dar eu nu sunt,
sa-ti dau acel mult ravnit sarut,
si-mi pare rau...

Imi pare rau... caci pentru tine raman sa fiu,
nimic mai mult decat o simpla iluzie.
Imi pare rau caci dorinta-ti stiu,
iar eu raman a fi acea neinteleasa iluzie,
si nu vreau sa fac ceva spre implinirea ei
cand tu ma bucuri cu a ta confuzie.
Din desarte vise n-ai sa poti trai,
strategic gandind mereu la ce va fi,
ai sa-ti iesi din schema, si lezati vom fi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu