Secatuiti de gand si dor.


Tulburata ti-e amintirea,
De-al gandului prezent,
Printr-o picatura scursa-i fericirea,
Pe-al curatului tau zambet.
Curmata-i suferinta,
De bratul, ce la piept te strage,
Ce la indoiala-i pusa credinta,
Furtuna ravasitoare-i iubirea.

Gandu-i vocea singuratatii,
Pe acea distinsa, croita cale,
Camarad in lungul pustietatii,
A prapastiilor mintii tale.
Pentru o clipa oplosit,
Ostenit, stau zgribulit,
De o pala de vant lovit,
S-ascult, de jale... al tau grait.

De pe-o mareata stana,
Fara cant de struna,
Adulmec, un gingas asfintit,
Ci nu de-al valului inghitit.
Caci dintr-o mie de bujori,
Secatuiti de doruri,
Cules-am, ai tai obrajori,
Sa-ti dau aripi sa zbori.

Rugaciune

Ratacitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stapane,
În fata stralucirii tale.
În drum mi se desfac prapastii,
Si-n negura se-mbraca zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Parinte,oranduie-mi cararea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapa,
Cum vor sa-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapa.
Din valul lumii lor ma smulge
si cu povasa ta-nteleapta,
În veci spre cei ramasi în urma,
Tu, Doamne, vazul meu îndreapta.

Dezleaga mintii mele taina
Si legea farmecelor firii,
S?adeste-n bratul meu de-a pururi
Taria urii si-a iubirii.
Da-mi cântecul si da-mi lumina
Si zvonul firii-ndragostite,
Da-i raza soarelui de vara
Pleoapei mele ostenite.

Alunga patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Si de durerea altor inimi
Învata-ma pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi prada
Ursitei mastere si rele,
Ci jalea unei lumi, parinte,
Sa plânga-n lacrimile mele.

Da-mi tot amarul, toata truda
Atâtor doruri fara leacuri,
Da-mi viforul în care urla
Si gem robiile de veacuri.
De mult gem umilitii-n umbra,
Cu umeri garbovi de povara...
Durerea lor înfricosata
În inima tu mi-o coboara.

În suflet seamana-mi furtuna,
Sa-l simt în matca cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsa
Pe strunele înfiorate;
Si cum sub bolta lui aprinsa,
În smala de fulgere albastre,
Încheaga-si glasul de arama:
Cântarea patimirii noastre.

muntele-i...

Muntele-i un stil de viata,
De munte, spiritu-i educat,
Sa fi om cu simt in viata,
Ci nu de-al turmei individ destrabalat,

Pe frunte-i sudoare,
Picatura de roua, cazuta pe frunze,
Ca pret platit, admirand a naturii splendoare,
Ci nu portrete false, de plastic, confuze.

De urci pe brane si creste,
Raspuns intrebarii "De ce?", muntele-ti gaseste,
Prin al naturii glas grait,
Vei fi calit, intelept, pentru orice pregatit.

Dintr-a ta nesimtita nepasare,
Cutremurat sa fi trezit,
Ca de pe-nalta stanca-i a mea rugare,
Pentru tine, sa fi de ingeri pazit.